FORMULAR DE ÎNREGISTRARE


1 iulie 2021 (JOI)

14.00-14.30 – Deschiderea Conferinței


14.30-15.30

Sesiune 1: Rețele formale și rețele informale ca resursă

În cadrul acestei sesiuni vom dezbate modul în care rețelele formale și informale pot deveni o resursă. Întrebările pe care le vom explora: Ce fel de resursă este rețeaua informală? Dar rețeaua formală? Ca profesioniști în cadrul serviciilor sociale suntem parte din rețele formale și informale. Care sunt rețelele la care putem să ne alăturăm pentru a crea resurse și a crește calitatea muncii noastre? Ce fel de resursă putem  identifica în mediile formale și informale? Cum folosim avantajele și dezavantajele celor două tipuri de rețele? Vă așteptăm să vă alăturați dezbaterii noastre și să vă creșteți valoarea profesională în cadrul serviciului în care lucrați!


16.00-18.30

Sesiune 2 – Echipa: sursă și resursă în serviciile sociale

În cadrul acestei sesiuni vom dezbate modul în care creăm echipele de lucru atunci când plecăm de la premiza că echipele sunt o resursă pentru manager și pentru serviciu. Întrebările exploratorii ale căror răspunsuri le vom discuta sunt: Când echipa poate fi resursă? Cum putem să susținem echipele de lucru pentru a deveni suport pentru manager? Care este investiția necesară într-o echipă pentru a fi o resursă pentru creșterea calității serviciilor sociale? Vă așteptăm să vă alăturați dezbaterii noastre și să vă creșteți valoarea profesională în cadrul serviciului în care lucrați!

 

18.00-19.30

SESIUNE SPECIALĂ

Întâlnirea jurnaliștilor cu asistenții sociali și serviciile sociale: reflecții comune asupra problemelor sociale. MAI MULTE INFORMAȚII


2 iulie 2021 (vineri)

10.00-11.30

Sesiune: Cum mă folosesc pe mine ca resursă pentru serviciul în care lucrez?

În cadrul acestei sesiuni vom dezbate modul în care fiecare dintre noi putem să creăm rețele de suport social și profesional care să devină conexiuni generatoare de resurse pentru propriul serviciu, pentru colegi și pentru persoanele care beneficiază de suport. Întrebările pe care le vom explora: Ce putem face pentru a deveni o resursă în serviciul social? Cum poate creativitatea proprie și flexibilitatea mentală să genereze noi resurse? Cu cine să ne conectăm sau să rămânem conectați pentru a deveni o resursă pentru serviciul social? În ce fel pot identifica surse de inspirație în rețelele propri de suport? Vă așteptăm să vă alăturați dezbaterii și să explorați noi perspective alături de noi.


12.00-13.30

Sesiune: Eu și resursele mele interioare

În cadrul acestei sesiuni vom dezbate modul în care ne descoperim resursele interioare. Întrebările pe care le vom explora: Cum ne putem utiliza resursele interioare pentru a ne dezvolta competențele profesionale? Cum anume aducem, prin reflecție, resursele interne în plan conștient? În ce fel le transformăm în competențe și le îmbunătățim prin practică Vă așteptăm să vă alăturați dezbaterii noastre și să vă creșteți valoarea profesională în cadrul serviciului în care lucrați!

În paralel, între 12.00-13.30 va avea loc sesiunea specială adresată Directorilor Direcțiilor de Asistență Socială (DAS), Șefilor de Servicii Sociale Publice (SPAS) și Șefilor Centrelor Rezidențiale/Serviciilor Sociale din subordinea DAS. MAI MULTE INFORMAȚII


14.30-16.00

Sesiune – Schimbarea: consumator și generator de resurse

În cadrul acestei sesiuni vom discuta despre resursele de care avem nevoie pentru a face schimbări, dar și despre modalitatea în care schimbările pe care le facem devin o resursă pentru noi. Întrebările pe care le vom explora: Cum mă folosesc pe mine ca resursă pentru a face schimbări? Și cum folosesc schimbarea ca resursă pentru mine și pentru munca pe care o fac? De ce anume am nevoie pentru a face schimbări? Vă așteptăm să vă alăturați dezbaterii noastre și să vă creșteți valoarea profesională în cadrul serviciului în care lucrați!


16.30-18.00

Sesiune – Provocările tinerilor asistenți sociali la începutul carierei

Această sesiune este dedicată  tinerilor asistenți sociali care fac trecerea de la universitate la primul lor de muncă. În cadrul sesiunii vom discuta despre temerile tinerilor asistenți sociali și despre resursele asistenților sociali cu experiență. Dacă ești la început de drum: cum te poți pregăti pentru a realiza cu succes activitatea profesională? Dacă ești angajat într-un serviciu social și ai experiență: cum poți fi o resursă pentru cei care își încep cariera? Vă așteptăm să vă alăturați dezbaterii noastre și să împărtășiți cu noi întrebările și experiențele dumneavoastră.


3 iulie 2021 (sâmbătă)

10.00-11.30

Sesiune – Cum ajutăm persoana care beneficiază de servicii sociale să devină resursă pentru sine și pentru persoanele din jurul ei?

În cadrul acestei sesiuni vom dezbate modul în care persoanele care beneficiază de serviciile sociale folosesc suportul oferit pentru a produce schimbările de care au nevoie și pot deveni la rândul lor o resursă pentru ceilalți. Întrebările pe care le vom explora: Cum ajutăm persoana care beneficiază de servicii sociale să devină resursă pentru sine și pentru persoanele din jurul ei? Persoana care beneficiază de servicii sociale este o resursă pentru mine ca specialist? Cum îmi construiesc o perspectivă în care persoana care beneficiază de servicii sociale devine resursă pentru mine. Vă așteptăm să vă alăturați dezbaterii noastre și să creșteți valoarea profesională în cadrul serviciului în care lucrați!


12.00-13.30 – Sesiune

Sesiune de reflecție asupra temelor discutate în cadrul sesiunilor, feedback și închiderea conferinței. 


13.30 – Închidere